Ne va fi dor de liniștea de acum. Ne vom trezi, într-o zi anume, devreme-devreme și ne-o vom aminti. Cântecul primăverii acesteia de mierlă și fazan și scatiu de oraș va susura în fundal. Ne vom aminti cum le-am observant pe ele, pe doamnele văzduhului, construindu-și cuibul și cum le-am admirat penajul și trilul. Departe de orice: de zgomot de frâne, de tobă spartă, departe de fum și departe de certuri. Ne vom aminti de primavara fără claxoane și fugă aprigă, fără deadline și întârziat la școală, fără intersecție blocată și întâlnire ratată.
Am trăit un timp suspendat. Fără zile ,,cu 24 ore” ci doar cu dimineți cu soare sau cu seri cu stele și sateliți sau cu prânzuri cu pâini rotunde sau cu după-amieze cu dorință de a face bine celorlați; fără fragmente, doar cu întreg.
Zilele acestea ne-au învățat răbdarea-care vine doar atunci când toată răbdarea din lume s-a terminat. Răbdarea n-o vom mai gusta, iar. Va fi doar pentru olimpieni. Nici timpul nu va mai avea răbdare cu oamenii. Iar.
Ar fi bine dacă am reuși să păstrăm viața simplificată pe care am dobândit-o. Ne-am simplificat orarul, calendarul, mesele, modul de a ne hrăni, ne-am golit garderobele, am învățat că putem cu oleacă, am descoperit esențialul în ingrediente, în alegeri, în calitatea oamenilor, în drumurile noastre, în lista de cumpărături. Am aflat că ne trebuie mult mai puțin decât credeam sau voiam să credem că ne trebuie pentru a fi fericiți și echilibrați.
Putem intra din nou în tumult. Copiii ne vor crește rapid: într-o zi cât alții într-un an. Ne vom îndrăgosti și dezîndrăgosti rapid. Vom observa că liliacul deja a trecut. Vom uita sentimentul de smerenie și poate vom pierde lista cu locurile pe care am hotărât că le vom vizita, evadând cu gândul din cei 15mp ai camerei. Fricile de azi vor fi uitate și alte frici vor veni grămadă să se instaleze în unghere de suflet.
Vom alege să ne conectăm iar la o lume fără de care am descoperit că nu e greu să trăiești. Ne vom dori să ne ajutăm iar și iar semenii, cu zâmbetul pe buze și inima deschisă sau ne vom uita în altă parte apăsați de criza ce se va revărsa pe umerii tuturor. Rezerva de încredere în unele zile va fi secată și ne va fi atât de sete de ea încât vom fi dispuși să călătorim până hăt, departe, ca să o avem, licoare miraculoasă, lângă tâmpla noastră.
Va veni o zi în care ne vom povesti pe noi, cei de acum, într-un basm apus plin de învățăminte de păstrat vii pentru nepoții nepoților noștri.
-Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional
