Articole

Introducere: <<Șotronul este un joc al copilăriei; cine nu a sărit într-un picior de-a lungul căsuțelor numerotate și a sperat să câștige, dovedind precizie și atenție?

Se pare că cei ce au jucat prima data Șotronul au fost soldații romani. Era un antrenament excelent. Evul Mediu l-a ridicat la alt rang: a devenit o metaforă pentru pelerinajul pe calea devenirii interioare. Șotronul a avut epoca lui de glorie, când regulile implicau un parcurs moral și mistic, când fiecare căsuță simboliza o virtute dobândită cu efort pe drumul spre Cer. Se pornea de pe Pământ, așa cum și astăzi o fac copiii în Franța, și se ajungea ,,dans le Ciel”. Toată schema Șotronului este copia ludică a planului unei biserici. Din pronaos (Terre) prin naos, spre absida altarului (Ciel) – o mistagogie accesibilă oricui>> (lector Mario Barangea, spicuiri).

Joc Șotronul. Am 6 ani. Șotronul e doar pentru cei coordonați. Copiii m-au primit cu greu în grupul lor. A trebuit să dovedesc că-mi pot ține echilbrul. A trebuit să arăt că știu unde sunt și cum mă orientez.

Piatra cade în prima ,,Casă”. Unu, doi, trei, patru. Până la zece. Am ajuns în ,,Cer”. Mă întorc. O pornesc spre ,,Casă”.

În Șotron, ca și în viață, inițial ești înafara oricărui plan. Arunci o piatră într-un pătrat și o iei la picior. Pe un drum ce te va iniția. Sari cu ambele picioare, ba sari într-unul, schimbi ritmul și sensul. Ți-e greu și ți-e ușor.

Străbați episoade din viață și ajungi la răscruce. Te apleci și culegi scopul tău de jos. Și uneori piatra îți cade pe linie. Aproape ratezi tura. Și răsufli ușurat și zâmbești că ești tot acolo, în locul hărăzit de soartă. La căsuța patru, după trei reușite în lanț, mușchii nu te ascultă. Te prăbușești. Și ideea-piatră, deși bine ancorată, trebuie părăsită. O iei de la capăt; doar că acum un fluture cum altul nu-i îți fură privirea. Și tura asta stai pe bară. Te scuturi și te hotărăști să rămâi concentrat. Ce hotărâre bună. Oare îți iese?

În jurul tău e larmă și-s râsete. E bine când îți aștepți rândul. Acum e timpul de împrietenire. Cei experimentați dau sfaturi. Cei chițibușari îți aduc aminte de nereușite. Cei mânați de dorința de a câștiga fac planuri. Cei mânați de bucuria de a fi împreună, zâmbesc. Pe unii îi mână victoria, pe unii îi mână bucuria lui împreună.

Joc Șotronul. Am 9 ani și 17 ani și 26 ani și 33 ani și 42 ani. Și voi avea 47 și 52. Cu mine și în mine joacă toți copiii. Îi văd sărind prin cadrane, trecând prin încercări, repetând salturi. Îi văd în CER și îi văd pe PĂMÂNT, în căutări de drumuri, dominând intrările, răscolind căile. Din GLIE în PARADIS, profan spre inițiat, ne ținem respitrația, zâmbim în locuri cu odihnă, ne încântăm de călătorie.

Jucăm Șotronul. E viața noastră acolo. Și mai cade iar câte o piatră departe de țel și linia ne îngrădește. Ne întoarcem și o luăm de la capăt. Și dintr-o dată totul e lin și noi dobândim putere și înțelepciune și ne înălțăm înlăuntru și sufletul palpită de frumusețea jocului.

Unde e piatra ta? E pusă bine. Să nu o piezi din ochi!

-Scarlett Onică, psihopedagog și consilier emoțional

Am luat cuvintele și mi le-am pus la ochi. Două bucăți de sticlă colorată. Așa-s cuvintele: cu nuanțe vii, cu fâșii de suflet.

Fiecare cuvânt are putere. El știe puterea și încearcă să ne-o sufle și nouă, oamenilor, la ureche. Știe cuvântul ce poate face de îl pronunți într-un fel anume, de îl arunci, de îl șoptește, de îl țipi sau îl spui blând sau ferm.

Să pronunțăm apăsat: distanțare socială! Eu văd deja distanța dintre mine și tine. Are 1 metru și jumătate, ba chiar doi metri, uneori. Ba chiar 5 metri și kilometri întregi dacă însoțesc cuvintele cu o privire anume. Și distanțarea socială, este urmată, pâș-pâș, din ușa sufletului, de distanțare emoțională; este urmată de frică și de anxietate, de temere și de semn de întrebare, de suspiciune și îndoială. Cuvântul acesta, distanțare, are culoare gri. Așa e și culoarea sufletului când spun cuvântul. Și îmi vine să fug și să mă feresc.

Doctorul Paul Gilbert, psiholog, psihoterapeut, consilier, atent cercetător al compasiunii izvorâte din oameni, este cel ce trage un puternic semnal din alarmă. Dezvăluind puterea cuvintelor el arată că este mai mult decât înțelept să ne jucăm cu vorbele: pe unele să le pitim, pe altele să le tragem în față.

Cum sună oare relaționare sigură? Muuult mai bine; pozitiv și legat, cuprinzător. Voi relaționa, voi fi în legătură cu oamenii, voi ști de ei și ei de mine, mă voi apropia de ei, chiar dacă o voi face uneori doar cu puterea gândului bun. Însă mă voi duce spre ei și nu voi fugi de ei. Cuvântul relaționare e cald și solar și are nuanțe ce îți dau bine. Doar privește prin culoarea cuvântului și vei simți!

În fond, voi face același lucru: voi avea grijă de mine într-o perioadă tulbure.

O voi face luând ,,distanță socială” sau o voi face ,,relaționând sigur”.

Fiecare expresie aduce în față limite sau puteri dinlăuntrul nostru.

-Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Ne va fi dor de liniștea de acum. Ne vom trezi, într-o zi anume, devreme-devreme și ne-o vom aminti. Cântecul primăverii acesteia de mierlă și fazan și scatiu de oraș va susura în fundal. Ne vom aminti cum le-am observant pe ele, pe doamnele văzduhului, construindu-și cuibul și cum le-am admirat penajul și trilul. Departe de orice: de zgomot de frâne, de tobă spartă, departe de fum și departe de certuri. Ne vom aminti de primavara fără claxoane și fugă aprigă, fără deadline și întârziat la școală, fără intersecție blocată și întâlnire ratată.

Am trăit un timp suspendat. Fără zile ,,cu 24 ore” ci doar cu dimineți cu soare sau cu seri cu stele și sateliți sau cu prânzuri cu pâini rotunde sau cu după-amieze cu dorință de a face bine celorlați; fără fragmente, doar cu întreg.

Zilele acestea ne-au învățat răbdarea-care vine doar atunci când toată răbdarea din lume s-a terminat. Răbdarea n-o vom mai gusta, iar. Va fi doar pentru olimpieni. Nici timpul nu va mai avea răbdare cu oamenii. Iar.

Ar fi bine dacă am reuși să păstrăm viața simplificată pe care am dobândit-o. Ne-am simplificat orarul, calendarul, mesele, modul de a ne hrăni, ne-am golit garderobele, am învățat că putem cu oleacă, am descoperit esențialul în ingrediente, în alegeri, în calitatea oamenilor, în drumurile noastre, în lista de cumpărături. Am aflat că ne trebuie mult mai puțin decât credeam sau voiam să credem că ne trebuie pentru a fi fericiți și echilibrați.

Putem intra din nou în tumult. Copiii ne vor crește rapid: într-o zi cât alții într-un an. Ne vom îndrăgosti și dezîndrăgosti rapid. Vom observa că liliacul deja a trecut. Vom uita sentimentul de smerenie și poate vom pierde lista cu locurile pe care am hotărât că le vom vizita, evadând cu gândul din cei 15mp ai camerei. Fricile de azi vor fi uitate și alte frici vor veni grămadă să se instaleze în unghere de suflet.

Vom alege să ne conectăm iar la o lume fără de care am descoperit că nu e greu să trăiești. Ne vom dori să ne ajutăm iar și iar semenii, cu zâmbetul pe buze și inima deschisă sau ne vom uita în altă parte apăsați de criza ce se va revărsa pe umerii tuturor. Rezerva de încredere în unele zile va fi secată și ne va fi atât de sete de ea încât vom fi dispuși să călătorim până hăt, departe, ca să o avem, licoare miraculoasă, lângă tâmpla noastră.

Va veni o zi în care ne vom povesti pe noi, cei de acum, într-un basm apus plin de învățăminte de păstrat vii pentru nepoții nepoților noștri.

-Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Nu. Nu putem controla pe de-a întregul ceea ce se întâmplă acum. Puterea noastră stă în felul în care ne putem controla pe noi în a găsi abilitatea de a ne modela pe ceea ce se întâmplă.

Curajul lăuntric trebuie scris azi cu ,,C” mare

Este cu totul firesc să simțim ceea ce simțim când întâlnim ceva cu adevărat nou, ceva ce nu am mai trait, ceva strain nouă. Tot ceea ce se petrece acum este necunoscut pentru noi toți. Și da, este neplăcut: furie, anxietate, neputință, durere fizică și sufletească, închistare, supărare. Greu să găsim Curajul lăuntric. Curajul cu ,,C” mare este extrem de important și valoros pentru că înseamnă acceptare a emoțiilor, trăirilor, gândurilor tale de acum ce nu sunt mereu în concordanță cu Valorile tale. Să înfășurăm vulnerabilitatea noastră cu grijă și să pornim mai departe cu înțelepciune pe drumul cel nou și cuprins de ceață. 

Anemia cauzată de deficiența de fier afectează aproximativ 400 de milioane de femei în întreaga lume. Una din cauze poate fi sângerarea menstruală sau intermenstruală.  Aproape 60% din paciente își pierd părul datorită nivelului scăzut de fier în sânge, în ciuda unei alimentații corecte.

Pentru aceste femei, homeopatia poate fi o adevărată salvare. În timp ce tratamentul convențional tinde să trateze simptomele prin suplinirea nutrienților deficitari (în general fier), remediile homeopate lucrează înspre rezolvarea cauzelor care au dus la starea de fapt, restabilind echilibrul organismului într-un mod profund, însă blând și neinvaziv.