Ce este cu emoțiile copiilor? Oare ele sunt prea viu exprimate? Oare sunt prea copleșitoare sau prea estompate? Știu copiii ce emoții trăiesc? Știu să le numească? Oare știu când vin emoțiile năvală peste ei? Ce au de făcut cu atâtea emoții și ce au de făcut cu vasta lor intensitate?
Când fiii și fiicele noastre se nasc, cresc, trăiesc într-un mediu în care ceea ce simt nu este exprimat verbal ei vor învăța că emoțiile nu sunt bune, că acestea este bine să fie ascunse, negate, ținute sub lacăt.
Cu siguranță noi, adulții, știm că oamenii trebuie să învețe să se descopere, să numească ceea ce simt de la o vârstă foarte fragedă într-un mod care să îi ajute, să le vină la îndemână, să le ușureze existența.
Toți copiii vin pe lumea aceasta cu un limbaj non-verbal, natural. Se folosesc de mimică, de gestică, de privire, de intensitatea sunetului și intră într-un dialog elocvent cu lumea ce îi înconjoară.
Bineînțeles că modul de reacție al copilului mic depinde enorm de maniera în care adultul alege să îi răspundă și de gradul de înțelegere pe care adultul este dispus să îl arate.
Copiii care vor învăța să închidă cu lacăt emoțiile lor o fac doar ca răspuns la reacțiile pline de negativism pe care părinții sau alți adulți din jur le au la încercările lor de a-și comunica propriile trăiri, propriile emoții și sentimente.
Toate experiențele negative trăite în momentul în care au dezvelit ceea ce simt aduc în sac, desigur, teamă, confuzie și, adesea, un sentiment acut de rușine.
Copiii își vor reprima exprimarea sentimentelor prin comportament, își vor reprima expresivitatea facială, grimasele, micro-expresiile, gestica.
Procesul de învățare a emoțiilor de către copii cu greu se poate face în lipsa unui adult care îngrijește, explică, desțelenește.
Când adultul îl învață pe copil să numească ceea ce simte, copilul va resimți o stare de pace și calm. Va învăța, încet-încet că emoțiile sunt bune, că numirea lor, familiarizarea cu ele, duce la îmblânzirea lor, la înțelegerea a ceea ce cuprinde corpul, mintea, inima, sufletul, în răstimpuri. Doar în acest fel copiii își pot pune sentimentele pe tapet, le pot întoarce pe toate părțile, analiza și ține sub control. Este important să se simtă împuterniciți când vine vorba despre emoții, să înțeleagă experiența și să alunge pentru totdeauna starea de neputință.
Luna Iunie este luna copilăriei. Este un moment extrem de bun să fim atenți la nevoile copiilor noștri, la emoțiile lor. Și, de ce nu, să ne aplecăm cu răbdare asupra copilului interior ce încă are nevoie de dragoste, grijă și pace!
-de Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional
