Arhive consiliere emotionala - Medicină integrativă

Mai devreme sau mai târziu se deschid ferestre în viață. Și afară lumina soarelui strălucește sau este plin peisajul cu pâclă și păcură. Acestea sunt cele mai delicate momente: viața ta te adâncește și îți pune bolovani pe umeri.

Așa să fie oare? Ce pune însă VIAȚA la cale? Uneori ne dezamăgește doar ca să vedem realitatea așa cum este ea și să nu ne mai jucăm cu iluzii. Alteori sfărâmă tot ce e de prisos și supărarea noastră este în van pentru că în final rămâne doar ce este important. Viața îți scoate în cale încercări și te mobilizează până ce reușești să accepți ceea ce tu nu poți schimba.

Uneori Viața îți poate trimite cei mai ciudați și controversați oameni pentru a te vindeca. Viața te împinge cu cotul pentru a te opri să te mai uiți în afară cu jind și pentru a te motiva să privești înăuntru cu atenție și admirație.

Viața vine spre tine cu putere și vârtejuri și te împinge la mal până când te lămurești că este timpul să nu mai lupți contra fluviului; este timpul să lași fluviul să curgă prin tine, să te prefaci în poartă ce mângâie și admiră și învață din tot ce primește.

Sunt momente în care viața te frământă și te înspăimântă până când poți elimina singur frica știind că iubirea și credința sunt aliați ce nu te lasă nicicând la greu.

Uneori Viața lovește cu forță și creează în tine exact atâtea bucăți câte sunt necesare pentru ca lumina să poată să te pătrundă pe deplin.

Viața poate să transmită ba șoptit, ba urlat același mesaj, de zeci de ori, până ce tu vei fi dispus să auzi și să asculți.

Când ai nevoie să zbori, să nu te uimească gestul Vieții de a te dezlega de rădăcini. Viața dă ușor și greu, frumos și urât, dă material și spiritual: dă tot ce trebuie pentru a te ajuta pe tine să evoluezi. Uneori nu îți dă ce vrei; îți dă ce știe că îți trebuie pentru a te înălța. Viața poate alege ca în loc de cântatul cocoșului să aducă un fulger pe post de ceas deșteptător.

În fiecare zi se vor deschide ferestre în Viață. Primește darul zilei de azi chiar dacă are fundă din dantelă și hârtie aurie, chiar dacă foaia e mototolită și șnurul pare rupt. Tu alegi cum să descoperi comoara!

Firul interior al acestui text este inspirat din gândurile lui Bert Hellinger, psihanalist, filosof, teolog, pedagog. Teoriile lui ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să redefinim legăturile ce ne apropie de cei din jurul nostru.

-de Scarlett Onică

„.

Privim încântați spectacolul de culori și miresme dăruit de luna mai. Și admirăm și ne minunăm. Dar cum ne privim pe noi înșine?

Prețuirea și iubirea de sine, stima de sine, respectul pentru propria noastră persoană; cuvinte pe care le auzim des, le folosim des însă nu le pătrundem cât ar trebui. Toate acestea sunt date de pragul nostru de maturitate psihica și emoționala, de puterea prin care am devenit ființe autonome și asumate.

Calitatea vieții noastre depinde doar de noi! Există o secunda în care înțelegem pe deplin acest lucru; există un moment în care decidem că doar alegerile noastre sunt elementele ce preced fericirea sau nefericirea. Din acea secundă, din acel moment nu mai permitem nimănui să ne trateze altfel decât simțim cu putere că merităm. Dacă în relațiile noastre acceptăm devalorizarea, criticile, umilirea, supunerea, dacă plecăm capul atunci când suntem tratați cu lipsă de considerație și respect, dacă suntem dispuși să facem mai mereu compromisuri sau sacrificii doar pentru a afirma că suntem într-o relație, dacă tolerăm și trecem cu vederea comportamente toxice, abuzive sau disfuncționale și ne autoiluzionăm că poate, cândva într-un viitor apropiat sau îndepărtat, va fi bine… ei bine, atunci ÎNCĂ mai avem mult de lucru cu noi înșine.

Îndemnul este acesta: să ne vindecăm rănile nerostite din copilărie, să conștientizăm ce efect a avut asupra prezentului relația cu părinții noștri, cu ce nevoi nesatisfăcute am plecat pe drumul acesta sinuos al vieții, care ne-a fost modelul de relație pe care l-am interiorizat când am fost mici, în pruncia în care observam și interiorizam tot.

Cartea Ursulei Sanders, ,,Puterea ta interioară”, ne vorbește despre alegerile pe care le facem împinși de societate și cutumele ei, alegeri ce nu sunt neapărat în acord cu autenticitatea noastră lăuntrică. Psihoterapeutul aduce în lumină subiectul acesta greu de disecat pentru fiecare dintre noi.

Este adevărat: mentalitatea în care trăim are un cuvânt greu de spus în viața noastră de zi cu zi. Noi știm că toată lumea suferă în relații și relațiile de orice natură sunt grele, delicate. Probabil că asta e normalitatea, nu-i așa? Trebuie să avem relație cu orice preț, singurătatea e un stigmat, trebuie să fim în rândul lumii. Se propagă mentalitatea dependenței, cu oricâte compromisuri și sacrificii și nu cea a unei cooperări sănătoase; efectele acestui tip de mentalitate le vedem din plin noi toți.

Fiecare adult este necesar să aleagă într-o bună zi să se maturizeze psihic, să își asume cu totul existența sa, să renunțe la dependențe ce îi dau impresia că este puțin, că nu este suficient, să găsească sens existenței sale.

Puterea noastră o găsim în relații ce împărtășesc aceleași valori și același nivel de valori, credințe, mod de viață și în care parteneriatul de orice tip abundă în prețuire și respect reciproc.

Vezi cu bucurie, în luna mai, tot ce te înconjoară. Te vezi și pe tine?

-Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Ne surprindem trăind în așteptare. E un sipet în inima noastră unde așteptăm să punem lucrurile de preț care ne vor face viața tare frumoasă într-o bună zi. Peste o lună sau peste un an. Însă nu azi. Azi nu e neapărat o zi frumoasă, e o zi încremenită pe care o așteptăm să treacă, și să o dăm uitării. Așa să fie?

Peste ceva timp ne vom simți bine în pielea noastră, într-o zi anume sigur vom căpăta dragostea, doar într-o zi vom fi mulțumiți. Într-o zi.

Pur și simplu uneori ne punem viața pe ,,pauză” și ignorăm clipe. Ne concentrăm doar pe ce ar fi bine să avem și nicidecum pe ceea ce se leagănă în unduire de vânt în fața noastră.

Suntem cu vălul îndoielilor pe ochi. Căutăm mai mereu și alegem ,,ceea ce ar trebui să avem”. Și nicidecum ceea ce vrem, acum și aici, cu adevărat.

Se formează uneori în mintea noastră o comisie de cenzori care cerne printr-o sită metaforică lucrurile pe care ar fi bine să le dorim, să le trăim. Ce facem cu părerile luate gaj de la viață? De ce decidem să reflectăm imagini din oglinzi ce nu sunt ale noastre, asupra vieții de zi cu zi?

De ce să așteptăm ca viața să ne dea ea mereu lucruri?

Azi este ziua în care tu poți să dai vieții tale: imaginează-ți că nu e nimic de așteptat, că nu există sertarul special ce se va deschide într-o bună zi și va revărsa de acolo din preaplinul ce stătuse pitit ani și ani. Ești doar tu și puterea ce trăiește în tine.

,,Fă Rai din ce ai”! Cinstește clipa și bucură-te de ceea ce înveți. Nu totul e câștig imediat. Uneori primești lecții legate cu fundă! Tot ce e mai bun nu este într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Tot ce e mai bun e în Raiul de acum, din tine, e în cuvântul ce mângâie, în iubirea pe care o reverși peste toți și toate, e binele din tine, izvor ce te face să pășești când e greu și când e ușor. Alege să nu mai treci prin momente concentrându-te pe ceea ce lipsește ci pune lampa cu lumină puternică pe ceea ce ai deja.

Cu toții ne dorim să ajungem în Rai. Și dacă începem de azi să fim Rai?

-Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Emoțiile tale te-au luat vreodată prin surprindere? Undeva, ascunse bine-bine sub haine și zale și zâmbete și bunăvoință, par că stau uneori niște butoane nevăzute pe care cei din jur le ating, iar reacțiile noastre sunt departe de a fi cele așteptate, dorite, gândite. Rudele, tovarășii de viață, copiii, colegii, coordonatorii, profesorii, apasă în răstimpuri niște puncte sensibile și nevăzute pentru tine sau uitate și căzute în adormire.

Odată atinse, emoții dure pot ieși la suprafață și pot erupe, exact ca un vulcan. Și apoi devenim furioși pe furia noastră, îngrijorați pentru îngrijorările noastre, nefericiți pentru nefericirea pe care o simțim.

Emoțiile sunt mesageri. Emoțiile transmit. Emoțiile țipă sau șoptesc. Și datoria noastră este să le acordăm toată atenția necesară. Sunt cu adevărat utile.

Simțim furie? Există posibilitatea ca o valoare cu mare importanță pentru noi să fi fost călcată în picioare. Ne învăluie teama? Poate că e timpul să ridicăm garda de la sol și să pășim precaut pe noile cărări. Ne simțim poate într-o bună zi vinovați? Este timpul să reparăm greșeli, să dezvăluim asumare, să reclădim punți rupte de ceva vreme.

O piatră nu este un munte. Nici noi nu suntem emoțiile noastre. Noi nu le putem stăvili, însă e în puterea noastră să le analizăm, să le ținem în frâu. Mereu e bine să ne amintim: dacă toate emoțiile sunt bune, nu putem spune același lucru și despre comportamente.

Emoțiile reprezintă un perimetru firesc al vieții noastre. Ele sunt o portavoce a unor date cu valoare pentru noi. Nu sunt aici ca să ne împovăreze, să ne împiedice, să ne facă să oftăm a neputință. Alunecăm însă în această capcană și ne zbatem în încercarea de a le controla, de a le ține sub capac, de a le scoate țapi ispășitori, de a le inflama cu gânduri negre, scenarii și coșmaruri.

Relația noastră cu propriile emoții, modul în care alegem să ne raportăm la ele, măsura mai mică sau mai mare în care le înțelegem pe ele și nevoile nerostite din spatele lor sunt cu adevărat responsabilitatea noastră. Cu cât decidem mai repede să le analizăm, să le răscolim, să le așezăm pe raftul metaforic potrivit, să le potențăm, să le adormim, să le lăsăm să ne pătrundă sau să își ia rămas-bun de la noi, cu atât va deveni mai specială, înfloritoare, așezată relația noastră cu toți ceilalți.

-de Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Cum ar fi să vorbim azi despre omul în care vrei să te metamorfozezi?

Cum ar fi să să fii acel om chiar de azi?

Se discută și se confirmă din ce în ce mai des că ceea ce dăruim, primim, ceea ce transmitem se întoarce înapoi spre noi, gândurile și emoțiile noastre generează câmpuri ce vibrează care atrag alte câmpuri cu vibrații de aceeași frecvență.

Universul nostru nu este nicidecum static; cele mai noi descoperiri din fizica cuantică au demonstrat că totul vibrează. Orice atom divizat în părți din ce în ce mai mici, dincolo de nivelul de quark, este doar energie pură aflată într-o stare de vibrație. Omul de știință Michio Kaku explică excepțional și pe înțelesul oricui toate aceste lucruri: ,,Viitorul minții umane” este una dintre cărțile ce vă vor ajuta să înțelegeți clar toate aceste lucruri.

Starea de bine va avea cu siguranță vibrația ei bună.

Așa că pune în picioare pantofii omului ce vrei să fii. Încalță-te cu ei și fă un exercițiu de imaginație: îți place cine ești acum? Te simți confortabil cu emoțiile ce decurg din noul tău rol sau noul statut? Te vezi acolo? Te simți?

Este ca și cum am arunca o nadă metaforică în viitor. Apoi ne-am trage în forța brațelor și a minții spre locul din zare în care ne place deja să fim. Plecăm de la rezultat. Simțim emoțiile scopului atins, gândul vibrează și aduce cuvântul și acțiunea ca arc ce declanșează procesul. Sentimentul că obiectivul este deja atins va instaura un tipar de gândire prin inocularea unui gând predominant. Acțiunile ce vor rezulta de aici și pe care nu le-am fi pus în mișcare în alt context, vor duce la concretizarea celor dorite.

Secretul stă în exercițiile pe care le vei face. În puterea de a vizualiza locul în care vrei să fii, poziția pe care vrei să o ai.

Găsește-ți un colț liniștit, așează-te cu tine, în tine, lângă tine. Vizualizează: ești în orașul visat, marea îți mângâie gleznele, faci ce îți dorești, ești un părinte bun, ești un profesor bun, ești un orator excepțional, faci în viața de zi cu zi exact ce ai dorit, ai obținut medalia de aur, ai câștigat concursul.

Respiră. Adânc. Expiră. Zâmbește. Este totul gata. Ești acolo unde ți-ai dorit.

Acum ieși la o scurtă plimbare. Păstrează sentimentul. Pășește așa cum pășești când toate dorințele ți s-au îndeplinit. Vorbește cum vorbește omul ce știe ce înseamnă izbânda.

Când corpul simte evenimentul ce se petrece pentru că noi îl simțim ca fiind real, pe baza concentrării și pe baza impulsurilor emoționale, atunci putem spune că trăim viitorul în prezent.

În timp ce îți place atât de mult de omul în care te-ai preschimbat, lasă-ți ideile de acțiune să curgă. Dă importanță noii etape în care găsești toate instrumentele ce te duc în locul în care îți place și ți se potrivește plenar. (Mai multe lucruri lămuritoare vei găsi în cartea lui Joe Dispenza, ,,Distruge-ți obiceiurile nocive!”)

Imaginație, gândire, simțire, acțiune. Permiteți ție să fii străbătut de toate în drumul tău spre cel ce vrei să fii.

Așează pantofii cei noi în fața ta, încalță-i cu bucurie și recunoștință și fii pătruns de ceea ce ai devenit! Gata de drum?

-de Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Cuvântul ,,acum” are puteri nebănuite! Priviți-l așa: reper al momentului prezent.

E un adverb de timp care ne indică extrem de clar și concis clipa!

Conștientizarea acestei picături suspendate, plină de bucurie sau de durere, mă înșurubează în viața mea: acum sunt fericită, acum e bine să uit de tot ce e greu și să mă înfior de plăcerea de a fi!

Acum sunt tristă. Acum. Doar acum mi-e greu. Însă mâine nu!

Nu pot rezolva acest lucru…acum!

Am pierdut această luptă…acum.

Nu am bani…acum.

Nu știu să ies din această situație…acum.

Acum, acest cuvânt format din 4 litere, este un consilier de nădejde: ne fixează în prezent, ne face să nu ne mai îndoim de viitor. În timpul ce va urma vom putea găsi soluții, resurse, pârghii, puteri nebănuite, idei inovatoare, brațe pe care ne vom sprijini. Doar acum suntem îngrădiți și speriați, doar acum nu vedem calea sau lumina.

Viitorul pângărit de incertitudini paralizează, creează durere, frică, ne face să ne îndoim de noi pe termen lung, ne cătrănește și ne oprește din drumul în care căutăm febril varianta în care ne este bine.

Viitorul este bine să fie umplut cu obiective-sori de atins. Și, apoi, cel mai ușor mod de a atinge steaua luminoasă este să o uiți și să te concentrezi cu bucurie pe procesul prin care ajungi la ea! Concentrează-te pe fiecare pas mic, pe fiecare reușită de ,,acum”, știind mereu că o călătorie specială este mai presus de destinație.

Cuvântul acum, rostit tare, șoptit, sau plimbat în gând, va potența emoțiile noastre.

Emoțiile vor fi lăsate să curgă, pentru că orice emoție este binevenită. Însă nu orice comportament este de tolerat. Vom respira conștient, ne vom reechilibra, vom alunga agresivitatea, răspunsul pasiv-agresiv sau pe cel submisiv. Vom alege răspunsul asertiv și repetarea lui ,,acum” lângă ceea ce generează o stare grea, va ajuta.

Emoțiile se rostogolesc zi de zi în viața noastră: ele sunt aici ca să ne comunice informații valoroase despre noi, să ne ghideze, să ne lămurească. Emoțiile nu ușurează și nu împovărează. Asta o facem noi, în încercările de a le controla, de a le reprimăm, de a le potența, de a le alimenta.

Întotdeauna este bine să ne amintim că felul în care ne raportăm la emoții, felul în care le înțelegem, felul în care relaționăm cu ele este numai și numai responsabilitatea noastră. Cu cât vom interioriza acest lucru mai repede, cu atât vom avea o viziune mai clară asupra noastră și asupra felului în care ne raportăm la lumea ce ne înconjoară.

Și nu îl uitați pe ,,acum”: leagă aripi de clipe minunate, unice și sparge bolovani meniți să împovăreze timp îndelungat.

Când? Chiar ACUM.

-Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Dăm atâta putere unui singure sintagme pline de negativism!

Ignorăm pocale întregi cu vorbe bune și cuvinte de încurajare și aprecieri și împuterniciri.

Ești bună!

Ești frumoasă!

Te descurci mereu!

Ești un tată atent!

Ești o mamă bună!

Ești un prieten de nadejde!

Ești mereu langă cel în nevoie!

Ești organizat!

Ești consecvent!

Ești dorit!

Tu ești!

Și de undeva, slab sau puternic, pe o tonalitate joasă sau pe una ridicată, se aud cuvintele: ,,nu ești suficient”. Atât.

Brusc, ignorăm tot pocalul plin cu bun și bine, așternem o pătură gri peste el și purtăm pe palme cuvintele ce ne sperie: ,,nu ești suficient”, ,,nu ești destul de bun”, ,,nu meriți”.

Acordăm toată energia și toată atenția noastră unei singure sintagme polarizată negativ și respingem tot ce ne înălța, tot ce ne ridică. Ținem strâns la piept tot negativismul, toată durerea, tot ce ne macină și ne face să fim mai puțin.

Trebuie să ne reeducăm felul de a gândi: trebuie să rămânem cu ochii ațintiți pe binele pe care îl reprezentăm și îl dăruim.

Este bine să ne focusăm pe oamenii care vin să ne sprijine în viața noastră: să îi ascultăm pe ei, să îi primim cu brațe larg deschise în drumurile noastre, să ne plecăm mereu urechea și inima la ceea ce ne oferă cu înțelegere și cu iubire.

Să îi scoatem din viața noastră pe cei ce vor să ne doboare din răutate sau din neștiință sau ignoranță. De multe ori, este bine să știm că nu este despre noi dorința lor de a ne face să ne simțim mai puțin; este despre ei și neajunsurile lor, neputințele lor, durerile lor, frustrările lor.

Să lăsăm în lumină vasul în care stau așezate clar lucrurile minunate și adevărate ce ne definesc; îl vom privi, așa cum stă el fixat în centrul casei, în centrul vieții, în centrul lumii noastre, ne vom bucura de ce am așezat în el noi și cei din jur și ne vom hrăni din strălucirea a ceea ce suntem. Zi de zi.

–Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Suntem nemulțumiți.

Nemulțumiți de cum arătăm, de câte (nu) facem, de notele copiilor, de performanțele noastre, de casa în care locuim, de salariu, de ultima vacanță, de faptul că e musai (acum) să ne protejăm în exces; suntem nemulțumiți de puterea noastră de a convinge, de haine, de gustul mâncării, de tonul prietenei, de faptul că nu avem timp.

E ultima lună dintr-un alt an.

Poate că e timpul să adormim cu gândul către lucrurile pentru care suntem recunoscători și să ne trezim cu zâmbet și bucurie pentru lucrurile pe care le avem.

Oamenii din jurul nostru se trezesc cu un oftat: ,,iar nu am dormit destul…îmi amintesc de vremea când dormeam cât voiam”. Apoi li se ițește alt gând: ,,Nu am destul timp azi”.

Adevărat sau neadevărat, gândul că ,,nu avem destul” este acolo. Nici măcar nu căutăm să vedem dacă este real acest gând, dacă se bazează pe un fundament. Alegem să ne îngrijorăm brusc, să ne căinăm pe noi înșine chiar dinainte de a atinge podeaua cu vârfurile degetelor de la picioare.

Ceva deja lipsește, chiar la început de nouă zi, deja suntem în întârziere, deja pornim în drumul acesta cu o lipsă, deja ne e știrbită performanța.

Și plecăm cu această nemulțumire la drum, cu colțurile gurii nițel lăsate și începem să vedem și ,,mai puținul” din viețile celor ce ne înconjoară.

Cei dragi:

Nu sunt destul de zvelți.

Nu sunt destul de harnici.

Nu sunt destul de atenți.

Nu sunt destul de organizați.

Nu sunt destul de asortați.

Nu sunt destul de iubitori.

Nu sunt destul de recunoscători.

Și astefel propagăm ,,nu destul”-ul și celor ce vin după noi. Iar ei vor trimite faciesul cu colțurile gurii lăsate a nemulțumire mai departe.

Susținem o cultură a nemulțumirii, o cultură a lui ,,eu însumi nu-mi sunt de ajuns”. Suntem cu ochii larg deschiși și observăm fiecare lucru ce ne lipsește, ignorând foarte ceea ce avem clar și bun sub ochii noștri. Despre cultura nemulțumirii autoarea Lynn Twist povestește pe îndelete în scrieri pline de pasiune și înțelepciune. “The soul of money” (,,Sufletul banilor”) este o astfel de lucrare ce poate aduce lumină în multe dintre frământările noastre.

Este un alt decembrie. Să ne bucurăm de fiecare zi ce este. Să ne focusăm pe ceea ce avem și nu pe ceea ce avem mai puțin; să fim recunoscători pentru ce primim și să prețuim toate lucrurile pe care viața ni le aduce în față.

Și să începem acest lucru de azi.

-de Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Screenshot-2020-11-08-at-07.33.51-1200x548.png

Îți place să fii lângă cei dragi, cu tot sufletul. Ba ești acolo chiar și lângă cei mai puțin cunoscuți. Oamenii vin spre tine și îți caută compania, te sună să îți spună de rău dar și de bine, își pun capul pe umărul tau sau în poala ta. Ești acolo să dai sfaturi, să alini și mai ales să asculți. Și dai, și dai timp, și dai energie.

Și uneori nu mai poți da.

Cum ai putea dărui tu, când cupa emoțiilor tale este goală?

Dăruim din noi, cu drag și cu atenție, cu multă considerație, atunci când avem de unde.

Îmi place mult comparația următoare: suntem o cupă, o cupă în care revărsăm și din care revărsăm sentimente și emoții. Când cupa noastră este plină de tot ce e bun, avem de unde da: dăruim puterea noastră de a asculta, dăruim mângâiere, dăruim răbdare, dăruim empatie și revărsăm compasiune.

Ceea ce rămâne foarte important este următorul lucru: să ne ținem cupa plină! Să știm să primim în cupa noastră, să ne-o umplem periodic sau să îi lăsăm pe cei din jur să picure bine și bun în pocalul sufletului.

Cum altfel putem dărui din noi?

Neînțelegerile, furia, lipsa de răbdare sunt rezultatul unor cupe cu fundul uscat. Nicio picătură nu mai este acolo. Suntem uscați în emoții, bate austrul și crivățul în inimile noastre. Și totul e zbicit și zvântat, fără izvoare ce vestesc speranță.

Uită-te pe cer și uită-te la culorile din frunzele toamnei. Sufletul îți va revărsa picuri în cupa ta. Ascultă muzica ce îți place. Sună-ți prietena dragă. Recitește poezia ce te însuflețește. Parcurge cu ochi vii dialogul dintre personajele pe care le iubești. Spune-ți propoziții pline de recunoștință, amintește-ți binele. Cupa ta se va umple, pic cu pic. Și caută, la rândul tău, oameni dispuși să toarne licori dătătoare de energie și de iubire spre tine.

Trebuie să te observi, să știi ce-i cu tine, să recunoști unde e prea mult și unde-i prea puțin și alteori trebuie să știi dacă nu mai este deloc. E bine să dai. E bine să asculți. E bine să știi să ceri, e bine să știi să primești. E bine să știi să stai cu urechea lipită de tine.

Cupa sufletului tău e în fața ta. Prețuiește-o!

– Scarlett Onică, psiholog și consilier emoțional

Articole

Ferestre în viață

Mai devreme sau mai târziu se deschid ferestre în viață. Și afară lumina soarelui strălucește sau este plin peisajul cu pâclă și păcură. Acestea sunt cele mai delicate momente: viața ta te adâncește și îți pune bolovani pe umeri.

Prețuirea de sine

Privim încântați spectacolul de culori și miresme dăruit de luna mai. Și admirăm și ne minunăm. Dar cum ne privim pe noi înșine?

Raiul din tine

Emoțiile sunt niște iscusiți mesageri

Gândul transformator

Acum

Pocalul cu vorbe bune

Nu am destul. Nu sunt destul.

Pocalul emoțiilor

Ferestre în viață

Despre emoțiile copiilor în luna copilăriei

Prețuirea de sine

Raiul din tine

Emoțiile sunt niște iscusiți mesageri